Mijlocașul român de la Arsenal, Cătălin Cîrjan, a primit astăzi vestea pe care o aștepta de când s-a transferat în Anglia. Puștiul de 18 ani l-a impresionat pe managerul Arteta și acesta a luat astă decizia de a-l lua permanent în lotul primei echipe și se va antrena în fiecare zi alături de Aubameyang, William sau David Luiz.
Decizia a fost anunțată de agentul lui Cîrjan, Cătălin Sărmășan.
„A fost cooptat definitiv în lotul primei echipe a lui Arsenal. De azi el se va antrena zilnic doar la seniori, așteptând cu încredere debutul în Premier League”, a scris agentul pe pagina sa de Facebook.
Catalin Cirjan a fost cooptat definitiv in lotul primei echipe a lui Arsenal. De azi el se va antrena zilnic doar la seniori, asteptand cu incredere debutul in Premier League. Posted by Catalin Sarmasan Football Management on Monday, December 21, 2020
Catalin Cirjan a fost cooptat definitiv in lotul primei echipe a lui Arsenal. De azi el se va antrena zilnic doar la seniori, asteptand cu incredere debutul in Premier League.
Posted by Catalin Sarmasan Football Management on Monday, December 21, 2020
Cătălin Cîrjan a împlinit 18 ani abia pe 1 decembrie, dar a mai fost chemat să se antreneze, în câteva rânduri, alături de starurile lui Arsenal. Românul a jucat pentru echipa de under 23 a clubului londonez, bifând 10 prezențe în acest sezon și fiind cel mai tânăr membru al acelui lot.
Cîrjan are șanse să debuteze în Premier League chiar în acest an, programul fiind extrem de încărcat în Anglia. Arsenal are 3 partide în următoarele 7 zile, cu Manchester City, Chelsea și în deplasare la Brighton. Echipa lui Arteta nu a mai învins în Premier League din 1 noiembrie și a ajuns pe locul 12. Decizia de a-l promova pe Cîrjan are legătură și cu accidentările lui Aubameyang, Ozil și Thomas.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER